Prin aste iunii
Septembriile-și ascund, iar, trupul slut
Privind chiorâș măruntele mătănii
Pe care melci smeriți,
Ascunși prin case
Le bat în poarta unui soare mut.
Orașul care sunt,
Zidit pe strâmbe oase
Cu uliți fără sens,
Ori cu sens unic
Visează trafic și visează zgomot
Și bulevarde largi, din zahăr cubic
De-ar scutura, bătând în dungă
Vreun clopot colbul așternut
Pe-al meu pustiu, în astă strungă
Mi-ar fi ușor să-mi lepăd coada
Să mi-o așez cuminte lângă
Eu, sânge-rece, iarna
Din care-am fost făcut.
Strivindu-mi ultimvara
Sub bocanc
Vor răsări arhangheli,
La degustat coliva
Pe vreun tractor sovietic, parte tanc
Sau în vreo prăpădită Lada Niva
Iar toate damele
Ce-mi fost-au refuzate
Și toate famele ce eu
Le-am refuzat
Tinând în mâini ciocanul, pe la spate
Din scândură de plop
Mi-or face pat.
În, vorba lui Dinescu,
Acest miraj postum
Atâta cer, prins eu ca-ntr-o conservă:
Insist, vă rog, ca barza următoare
Să poarte parașută de rezervă.

... ca să-nțeleg odată de ce oare
Și să mă prind, în fine, ce și cum.