uneori drumul spre fericire e anevoios
greu de urcat munții cu prăpăstii adânci
vreau sa urc la cerul iubitor și sfătos
obstacole în cale sunt mari ca niște stânci.

vreau aripi ca să zbor spre infinit
veșnicia îmi pare panaceu de poet
am trăit intens prea mult am iubit
timpul din viața mea și de-a fost desuet.

trăiesc cu amintiri strânse cu multă grijă
prin volume de versuri din suflet călător
dar azi tristețea s-a înfipt ca o schijă
și spiritul meu geme cu dureri la picior.

speranța mă pătrunde cu o magică vrajă
cu visul ating cerul duios, fermecător.