Zi de zi tot mai ades
privesc peluza din mansardă
dreptunghiul verde înrămat
în albul de fildeș al marmurei
pare un mormânt pe care corbii
bătrâni gârboviți
se plimbă cu mersul lor schiop
zori plămădiți din spuma laptelui
ori învăluiți în răsuflarea înghețată a iernii
îi găsesc mereu acolo
ca într-o frescă despre viață și moarte
în timp
am transformat locul în propriul hipogeu
în care mi-am îngropat alaiul de moarte
peste care corbii calcă cu grijă
eu fiind singurul ce le tulbură somnul
în prelungile-mi plimbări printre cripte.