Noaptea se-ntoarce cu fața la răsărit,
în ochii lunii stau spânzurati munții,
somnul prinde gust de cafea.

Dimineața macină-n roți întunericul,
lumina-i roasă de nervii nerăbdării,
deschid fereasta și respir zorii
toate florile se deschid.

Mă împământenesc în ierburi somnoroase,
clopotul sparge cu dangăte cerul
răzlețind peste câmpii norii albi
ca niște păsări în stoluri desenate,
o lumină orbitoare mă prinde îmbrățișat
așa ca pe un cireș în floare
înainte să se logodească.

Au năpârlit iepurii albi
ca și norii pe care-i întrec
spre pădurile ce se-mghesuie-n mine
și eu le caut urmele
printre arbori de vânt.