A trecut timpul în care așterneam pe hârtie
rânduri pentru codana din prima bancă.

Mă aplec peste vreme ca salcia
sub povara iernii în așteptare de tril,
pe rafturi conviețuiesc în neorânduială
cioburi din viața mea trecută.

Cu pana copilului,
gândul soldatului la ieșirea din gardă
predau postul:
Soldații de plumb
care nu au căzut în mâna armatei de teracotă
îi revin lui Marian
în mâna căruia sigur nu vor ajunge gloanțe.
Pișicherul de Mitică
pe care îl întâlnesc oriunde
numai la școală nu, primește
un ciob de sticlă din geamul babei Þața
pe care am speriat-o cu o glumă proastă
și mingea zdrențuită cu iz de curtea școlii.
Celui care stă ghemuit ca un fetus de treabă
îi las cercul furat de pe butoiul bunicului
și furculița în care încă se mai zbate
spiritul păstrăvului.

Mânerul
din urciorul spart în ultimul drum la izvor
mi se cuvine.