de fiecare dată când am cuvintele la mine
se întâmplă pentru că nu uit
ceea ce contează

vorbesc așa, limpede,
urmăresc tăcut vorbele deschise,
care mă rostesc cum știu ele mai bine

sunt liniștit ca pe o coastă de munte,
când știu că vârful nu pleacă nicăieri
și anticipez priveliștea care îmi va supraviețui

printre vorbe aud că mai e ceva de făcut,
cu întreg rostul și tot timpul bucuriei,
îmi amintesc mersul lucrurilor,
pot șopti printre toate

vreau să vorbesc sau să tac lângă tine,
să ne luăm mâinile care aduc hrană pământului,
să trăim cu ce e dat și fără ce e neîntâlnit