Să nu mă uiți, al tău pe veci, Alemand
așa se încheia mesajul pe care mi l-ai lăsat pe frigider
în dimineața aia în care îngerii mei au plecat pe apa sâmbetei
și te-au luat și pe tine cu ei.

Cum să te uit când pianul din sufragerie
îți poartă fluidele și amprentele și lacrimile și mila și jalea
cum să o fac odată ce mama coace pâine cu semințe în continuare
așteptând să te întorci s-o lauzi.

Arzând, până și cauciucul miroase mai bine
decât dragostea dintre noi care s-a extins spre toate pădurile
inimii mele și, știi, copacii poartă secole urma focurilor cotropitoare
cum să te uit, Alemand, cum
când aproapele e mai departe și infinitul s-a redus
la numărul pașilor făcuți pe hol, seara, tiptil,
în drum spre frigider, unde stă cuminte amorțit de ani
biletul tău cu să nu mă uiți, al tău pe veci, Alemand.