Dacă pietrele ar vorbi
mi-aș coase buzele într-un ecou
să fiu o pată roz
în universul ticsit de genii și demoni.

Zadarnic arunc cu barda în cer,
mulți zac în cercul închis
al coliviei placate cu fir auriu,
altora sorții nu le-au dat de ales
și cresc turmele cornurate în mocirlele subzistenței.
Îngerii lumii mor în tăceri până când
ne vom scutura cenușa din tâmple strigând la unison;
Acesta nu-i pragul nostru ,
aceasta nu-i viețuire !?!

Se vor întrupa aripi de Phoenix din lut mioritic
strivind sânge venetic sub crepetul tălpii
ni se vor destupa urechile-adormite
și irișii nu vor mai plânge...
Până la urmă, nu suntem atât de săraci!
Din piatră seacă aur storc mâinile vrednice.
Și geme pământul de pietre
pentru cine alege corect
între mărire și decadentă.
Nu mai lăsați câinii să latre-a pustiu...


05-08-2016