Eu scriu noaptea în culori,
ziua în cenușiu,
învăț lucurile să stea la locul potrivit.

Tu crezi că ești prea frumoasă
și cuvintele mele nu-ți ajung,
o să împrumut unele folosite curent.

Totul pare o butaforie,
aștept să înceapă jocul
în care te prefaci că-mi bei conținutul
și totul este amar.

Mă ispitești până-n fundul paharului,
eu îl umplu din nou cu absint,
blestemi femeile care mă plac,
mă ameninți cu tăceri de care nu-mi amintesc
și sufăr de împuținare de spirit.

Ești până la urmă o femeie cu fața la perete
care nu vede cum stau lucrurile,
te prefaci că mă iubești,
eu la fel
și facem dragoste nebună.