Cu brumiță pe fruntiță,
Fără ghete și bundiță,
Brumărel zburda zglobiu,
Prin decorul cenușiu,
Urmărit de mama Toamnă,
Ce-l alintă și-l îndeamnă:

- Du-te și te zbenguiește
Și pământul îl spoiește
Cu un strat de brumă, lin,
Să sclipească extrafin,
Că e vremea ta...și trece,
Și Brumar iar te-o petrece...

Sare ca și o zvârlugă!
Buruienile de ciudă,
S-au pleoștit încetișor,
S-au lipit pe delușor,
Și au suspinat aramă,
Frumoase ca-n fotogramă!

Gâfâind de oboseală,
Stând pe o ciupercă cheală,
Uitată de toamnă-n zori,
Zări, hăt! peste ogor,
Miriștea mototolită,
Și de pluguri răscolită.

”Uauuu!” se miră și țup! sare,
Și s-avântă pe ogoare,
Răspândind argint, fior.
- Eu îmi pun vechiul taior...
Îngăimă cu supărare,
Umezită, o cărare.

-Ce-i atâta strălucire,
E real sau nălucire?
Iscodi dintr-un alun,
Veveruș cu ton comun.
Vai, mi-a înghețat codița,
Și mi-a apretat fundița!
A fugit în scorburică.

Pe ram ud, o păsărică,
S-a zburlit. ”Brrr...da ce frig!”
Un bursuc făcut covrig,
Moțăie în vizuină,
Nu mâncase nici la cină.

Șopa-șopa, Brumărel,
Ești drăguț, așa rebel!