Desenez ramuri albe peste pervazul nopții
numărând clipele când vor țâșni culori,
atât de oarbe sunt palmele vieții.

Nu știu când le-am pierdut șirul,
ori gustul sărat al clipelor rămase
sunt răni fără leac
pentru însingurați.

Din vocea străzii cresc spini
tăcerile pietrei ne înconjoară
și încă n-am învățat
să înnotăm printre metehne.

Pot doar să gust zborul clipei ce vine,
să-i rotunjesc vârful brumat,
atât.