Curge toamna prin mine,
sunt ca un burlan învechit
la colțul dinspre apus al casei
cam dărăpănată de viață.
M-a certat și noaptea
că aș fac zgomot de darabană,
de fapt, cred că e inima mea,
și nu se poate odihni,
mai ales dacă sunt zgâlțâit
de vântul insomniei,
plictisit și agitat de neliniștea lui.
Curge toamna prin mine,
sângele meu s-a prea învechit,
numai bun să se îmbete
chiar și patronul absolutului
când îmi va da cep la suflet .