Eu târâi umbra vieții legată cu un gând
De vina minții mele ce crapă de mândrie,
Încet flămânda sete ne-junghie pe rând,
Dar eu tot ți-am ajuns eterna Mărturie.

Deschid o pescarie pe țărmul mării tale
Din dop de plută fac o barcă slăbănoagă,
Rup foile nescrise din cartea ta de jale
Si versurile scriu cu-a ta culoare dragă.

Și-ncep să-ți decupez din orice poezie,
De fiecare dată până la miezul nopții,
Si barca mi-o încarc cu peștii din hârtie,
Îți umplu până-n zori adâncul de emoții.

Și de o bate ceasul vietii ce-o să vină,
Eu pe un țărm mai sus căpos ca o ideie,
Nisipul împletesc să-ți fac o rogojină,
Atunci vei reveni iubind ca o Femeie.

Și iar te-oi lecui când uneori pe coală
Îmi vei muri în brațe, de fiecare dată
Eu te voi reînvia si te trimit la școală,
Să-nveți tot alfabetul Iubirii vindecată.