Iar când vei obosi, așează-te în gândul meu și suflă-mi bruma peste pleoape
Amurgul să ne-ngroape
Fă-mi colier din vise mici, din lună fă-mi inel
Presară stele mai apoi, și-un mic sărut rebel
Din noapte scurge must de vis, parfum de toamnă lungă
Și dormi, cu ochiul tău închis ce-n mine să tot plângă
Cu lacrimi dulci din șoapta mării, oftat din val albastru
Să lași în urma ta, prin pat, un dulce, mic dezastru
Apoi, să pleci spre ierni mai reci să nu mai știu de tine
Să-mi lași castanii pe poteci și-un gând frumos de bine...