Mi-am pus gândurile să aștepte
în ascunsul meu intim
îndepărtându-mă
de toți cei care mă amenință.

Și mi-am zis, din obișnuință
nu sunt omul care alunecă
ci mai degrabă cel vertical
ce-și caută în sine urcușul,
atunci cresc și înfloresc împrejur
voinic în haine de sărbătoare.

Din întâmplare se naște ocazia
care mă pune în fața posibilității
să prind peștele cel mare.

Am rămas în clipa impară
cum plopii lui Eminescu
cu o mână tandră de pictor,
să copiez creația lui Dumnezeu.

Apoi cu ochiul de lună
nopțile-mi capătă har,
păsări de lumină visătoare
zboară prin gânduri.