Am fost și eu cândva o pâine
din grâu bun și ceva neghine,
coaptă în școli, pe vatra vieții,
expus în brutăria societății.
S-a rupt din mine, s-a mușcat,
proaspăt eram și parfumat,
pe multă lume-am săturat,
dar pe câțiva i-am înecat
că mă vroiau înfulecat
și au tușit, și m-au scuipat.
Ca pâine, multe-am îndurat !
Anafură nici eu n-am fost,
nici ticălos, nici fără rost,
din aluatul bine frământat,
nici sclav n-am fost, nici împărat.
Acum, trecut, ca un pesmet,
în sacul vieții zac discret,
firimituri de amintiri
rămase-n mine ca martiri
mai nălucesc miros de pâine
cât să m-adulmece vreun câine.
Neștiutor și-nfometat
chiar eu pe mine m-am mâncat.