de-atâtea ori o visez cu zăpadă
pe rochia cu umbre de trandafiri
cu fața spre marea-nchisă-n monadă
cu văl pe ochi de-ndoliate iubiri

sub pietre s-a așezat mama domol
și fără de glas mă cheamă pe nume
mă cheamă din stele ce răsar în nămol
și mă alintă cu șoapte postume

a plecat mama de-acasă-ntr-o iarnă
cu ger pe gene și prapuri de gheață
cu franjuri de nori în loc de coroană

și vorbe cu sensuri căzute în ceață
în lut părinții rând pe rând coboară
și-adună-n rădăcini lumina de vară