Te recunosc, femeie, ești aceea
Ce sân mi-ai dat și dragoste și moarte
Treime-a vieții, omul să o poarte
O paradigmă dezvelind ideea.

Bătând în faceri, zările zac sparte;
În scena cioburilor corifeea
Din demiurgi de piatră dumnezeia
Ades îmi ești lumina din departe.

Te-aud în sânge, limfă și ciolane
Mustind oleacă pe la-ncheieturi
Pe unde viță-au prins vecii umane.

Suind prin timp, de clipe picături
Presus de orișicare talismane
E-obrazul tău din albe țesături.