îmbăindu-mi privirea în fructa ochilor tăi
lacrima se dislocă de acolo zguduid în cădere obrazul
ca într-o biserică îți intră sărată în gură
scuipi sânge de gânduri dintr-o rană a minții
reutilizarea rațiunii nu duce la nici un bun
visele tale sărăcite de zboruri pășesc
în suburbia cântecului despre mine
nu ești cantabil! îmi ziceai cu graiul spânzurat de cădere
ieri parcă era mai sociabil cu întâmplarea
mâine se va umple de racla neprevăzutului
piciorul ți-l montezi încă de azi în mormânt
lasă-mi la plecare măcar lumina ochilor tăi
voi îndesa-o în lada de zestre
s-o scot de acolo când mi s-a face poftă
de mariaj cu tenebra, să tremure de lumina ochilor tăi
ca la facerea lumii