și noi ne eram năpastă unul altuia
cînd tu treceai în mine și eu treceam în tine
rînd pe rînd
ne întrebam cît de adevărați sîntem
și care dintre noi era litera A
sau cît de frumos intra lumina
daurind culoarea ochilor pe dinăuntru
cînd ne apropiam unul de celălalt

abia de mă țineam singură în vîntul pieptiș
cînd plecam de la tine
și tu priveai tăios și departe
abia de mă ascundeam nevolnică în mare
că tu erai valul care mă ducea îndărăt
încăpățînați amîndoi eram dar numai eu plîngeam
și tu îmi cîntăreai lacrimile ca un cămătar
atît de rău erai că măsurai zîmbetul cît de alb era
și pielea cît de moale în raza dimineții

apoi era o poveste despre un izvor
și o noapte caldă cu stele puține
pietrele fără zimți rîdeau sub tălpi ca în copilărie
cînd ploua îți scriam versuri antedatate
și tu mai veneai uneori
ca o umbră de zăpadă în cărare