aici pe stâlpi
toți avem gheare și ne lansăm zborul o singură dată
în hău însă golul pare a fi plin și plinul sună sec la fiecare strigare dintâi
ajutorul nu vine
aninați de rădăcinile copacilor vieții sculptăm morții securea zilnic
între noi și urâtul din noi unic pas
restul strălucește sub lumina panourilor solare în plin apus
amurgul râde sub aripa norului așternut deasupra tuturor metaforelor vieții
de noi

Anne Marie Bejliu, 15 noiembrie 2017