ci sub lumină rară-n Ra ivindă
îți adormiră nopții castelanii
fiind străpunși de umbre reci și stranii,
a lumii de tenebre-n stea oglindă.

doar adâncind o rațiune-n cranii
nu e crepuscul să ne-atotcuprindă
tot vine iarna, ochii albi s-aprindă
nemaiștiindu-și în venire anii.

în paradigma apelor de-i mersul
te recunosc în cristică sintagmă
ca în sclavie de îmi este versul.

tot curge-n noi cuvânt de tristă magmă
ce în moneda vieții suie-aversul
ori ce o fi să îi mai fie tagmă.