Cum ești? Cum mai e vremea? E-adevărat că plouă?
Parcă mi-aduc aminte c-așa au anunțat.
Poate ai soare-n suflet și-n loc de lacrimi rouă,
La mine-i soare-afară și-n suflet înnorat.

Te mai gândești la mine? Prostuță întrebare
Poate "Mă mai ții minte?" e mult mai adecvat.
De ce ți-ai umple gândul c-un tip ce nu e-n stare,
Să-ți spună că-i ești dragă, în clar și răspicat?

Oricum, dacă îți pasă și vrei să știi, sunt bine
Atâta cât mai poate un biet stingher a fi
Și-atâta cât mai poate o inimă a ține
În ea, nesăbuința de-a se îndrăgosti.

Ce-ai vrea să-ți spun? Că-n juru-mi se-mbină congruente
Și slab iluminate culoare de spital,
În care nu sunt doctori și nici medicamente
Și-n care totul pare absurd și ireal?

Iar eu sunt pacientul și dorul tău mi-e boală
Ce și-a legat destinul de mine permanent
Și nici o cercetare din lumea medicală,
Nu cred că e în stare să-i afle tratament.

O fi și ăsta, poate, vreun soi de penitență
Știu eu cu ce păcate mă-ntorc din alte vieți?
Plus cele ce le-adună curenta existență,
Tabloul pare sumbru. La ce poți să te-aștepți?

Într-un gambit pe-o tablă de șah, de timp uitată
Pion de sacrificiu, frecvent mă execuți.
A-ți câștiga iubirea să-ncerc încă o dată,
Depinde doar de tine. E rândul tău să muți.


Mă-ntreb ce vei alege, ascunsă-adânc în tine,
Când sufletul ți-arătă ce este oportun,
Vei asculta de suflet sau mai ușor îți vine
Să ții în continuare, departe un om bun?

Bun, pot s-accept ideea cu inima deschisă
Că n-am rival la tronul regal peste timizi,
Declar în acrostihul scrisoare netrimisă,
Ce simt eu pentru tine. Te-ajută sa decizi?

Poate-ai să râzi, dar iată, de ceva timp încoace
Nu mai trăiesc cu teama de-a pierde-un ultim tren,
Clădindu-mi restul vieții și-a sufletului pace
Pe nopți cu ploi domoale și clape de Chopin.

Cu degetul pe Enter, ezit dar de ce oare?
Apăs. Bucăți de suflet țâșnesc în noapte roi.
Îți caută adresa. Aici povestea moare:
Bifat, văzut mesajul la unu zero doi.