Am străpuns odată întunericul
nu mai sunt același
și am fost suspendat între bucurie și durere
unde totul tace și nu se mișcă,
capătă forță de persuasiune și urcă pe înălțimi
în care cuvintele au alte sensuri.

Am socotit că sunt destinat oamenilor care ascultă
și nu ajunge, nu-i destul,
cred că voința mea are mai multă deschidere
cu tot ce înseamnă simțire
și toți cei ce fug de mine și nu mă înțeleg
n-au frică de moarte și nici în viață nu cred.

Rupti de ritmul în care bate inima
au sufletul scurs în scorburile anotimpurilor târzii
care nu mai înmuguresc primăvara.

Neobservați de cei cu preocupări ascunse
mă lovesc tot timpul cu bariere
așezate pe drumuri desfundate.

Cineva mi-a deschis orizontul și i-a făcut porți
prin care să trec până nu se închid,
dar hotărât am sărit peste ele.