Când trece anul,
către dimineață,
sunt singur pe șosele
ca un cuc,
doar câte-un far de chior și mameluc
îmi dă cu faza mare peste față.

Orașul doarme
ca și un butuc,
pierdut în vis și-n urmele
de greață
și trec prin el
ca printr-o fortăreață
la îndemâna unui hăbăuc.

Când trece anul,
de pe pasarele
se-aruncă-n gol bețiv
după bețiv,
ca niște Icari mici cu aripi grele
muiate-n
vinul nopții, depresiv.

Eu nu m-arunc,
gândind la ale mele,
că n-a trecut nimic

definitiv.