- Din lumea unor anotimpuri albe
În care orbii-au fost dispuși să vadă
Trimit un sol de dragoste, iubite,
Și-ți scriu un vers cu sânge pe zăpadă.

Poate-ai să crezi că dincolo de toate,
Banalități și gesturi de rutină,
Mai ‘nalt ca viața, mai profund ca moartea,
Că te iubesc e unica mea vină...

Și poate-ai să mă ierți, și-ai să mă judeci
Părtinitor și tandru, dacă nu
Condamnă-mă la carceră pe viață,
Dar gardianul meu să fii chiar tu!

- Vin vești din depărtate continente
Spre anotimpul cu cireșe coapte,
Iar solii albi ai primăverii noastre
Ne luminează drumurile-n noapte,

Când pașii tăi mi-acoperă sărutul
Prizonier la porțile iubirii,
De ce-mi vorbești de carceră, de moarte?
Azi pentru tine-i ziua înfloririi.

Eu sunt un gardian ce strâng magnolii
La pieptul răvășit de pasiune,
Mă plec în fața ta pios, iubire,
Că libertatea-i doar o opțiune.

Liliana Trif & Ioan Grigoraș