Eu cresc odată cu pădurea, copii fără dadacă,
Chiar de mă doare mintea și capul de cucuie,
De noaptea uneori mai cad de pe înalta cracă
Cu mâna-ntinsă așteptând să fiu bătut în cuie.

Îmi spunea mama uneori să nu-mi fie rușine
Să întind palma până-n cer dacă doresc ceva,
Odată am visat o stea pe-un dumicat de pâine,
Își făcea loc la masa mea, (de eu o voi salva).

Izvoarele-n cojoace vin și muntele coboară,
Se-ntrec cu rudele de sus la fugă, ca ciobanii ,
Dar norii-au vântul înhămat la sanie și zboară,
Apoi bocesc victorioși și iar înving romanii.

Am devenit mai bun în dreapta mea cu Ea,
Nu-mi trebuie nici luna și nici o altă karmă
Când scriu poemul vieții pe-ndrăgostita mea,
Zâmbesc și-ncep să casc ... și ea o să adoarmă.