cum se face că un răsărit de soare nu se desface
în două
când tu tai drumul cu o linie albă
drept la mijloc
și îmi spui că trebuie să împărțim
cuvântul împreună
să ajungă la toți?


acoperind cu mâna o jumătate de cer
tot nu înțeleg ale cui strigăte le aud...
ale jumătăților mele?
ale tale?

nescrisă în palmele tale dar brodată în gene
o insomnie
îmi face corpul să mugă
apusurile să plângă ca nebunele
aruncându-mă ba în cer, ba în pământ
făcându-mi lumea prea largă
prea strâmtă
acră

alungând păsările din insomniile noastre
oare unde-și fac cuiburile?