și-atunci mi-așez în cufăr sfintele haine și sfintele merinde
și plec
undeva tare aproape,
întrucît drumul mi-e scris cu cerneală,
după ce o postată de vreme
am locuit într-un ochi, doar pe marginea pleoapei

azi încă locuiesc în mine însămi
și tare greu mi-e să plec
acolo unde sufletul nu e regină și mintea îl uzurpă

e prea mult soare și luna plînge cu mireasmă de moarte