soarele taie cu un cuțit cerul.
suntem aproape de casă.
șoareci de câmp evadează din găurile lor
negre, pe sub zăpadă

ne acoperim rănile & pulsul

ceva crește. e un nimb de tăcere și frumusețe
care ne înconjoară
ne amorțește

zborurile la joasă altitudine
ale norilor ne amețesc

creștem friclie ca pe florile de primăvară
așteptând să scoată capetele
din nea

ajungem acasă
ne izbim de pereții iernii
& ascultăm muzica interminabilă

a morții. soarele se desface în mii de bucăți
și curge peste noi ca un săpun galben
cu care ne spălăm încet fețele

& mâinile.