O clipă fă-mă un bordei, din stuf înalță-mi cer bogat,
Uns cu pământ și bălegar și să devin ce-abia am fost,
Primul născut ce-ai răstignit și-ntâiul fiu ce-ai renegat,
Cu vina Ta și-al tău regat eu mi-am făcut un adăpost.

Sunt pân-la gât sătul de moarte, de nașterile inutile,
Nemilostivele păcate mereu în smoală mă botează
Și Tu acel ce nu mă vezi, le numeri și îmi iei din zile
Când aripile-n Carte-s file doar fii tăi le-amputează.

O să las crucea lumii tale și-o să devin un grădinar
Pe duna din deșertul minții, așa o s-o visez un timp,
Că-i suflec mânecile nopții și din nisip fără să-l ar
O să adun într-un ștergar iubirea florilor de câmp.

Voi lăsa inima să scrie uitându-mă cu coada minții
La litere ce nu există ce doar un suflet le mai știe,
Ascunse-n încă în scrisori ce-n veșnicia lor părinții
Iubeau cum se iubește munții, iubirea dedicată ție.