e un fel de privighetoare uitată în iarnă
cumpenele fântânilor încremenesc
la trecerea ei printre ape
în ochii ei iadul își stinge flacăra
și răsăritul își curăță de sânge trupul
dacă o întrebi unde-și ține dragostea
o să vezi un ulcior
în care apa nu se termină niciodată
unii spun că ea știe un secret
l-a moștenit de la bunica
se despicau cerurile când Lina bătrâna
boscorodea prin livadă
era lună nouă
în mâna ei tremurau sânzâienele
scântei galbene peste pământul reavăn

ea e soția soldatului
ultimul soldat de pe front
când el se luptă cu vulturii de oțel
ea pune în borangicuri sunete
și-n cântecul așteptării
își învelește iubirea...