Te-aștept lângă un lac de lemn pe clape bântuind
Și melodia, cal troian pe tărmul vechiului pian
Cu turma notelor șoptind în noapte ultimul colind,
Pe-același munte unde-s eu Baltagul lui Lipan.

Și uneori răman flămand când pâinea din icoane,
Îmi stă pitită în cuptor și nu există vre-un izvor
Să-i cânte și să-i sting pe frunte arșița din toane
Și-n focul meu de o recit, îi rumenesc ultimul dor.

Îți fac o oază ghemuită-n unicul deșert rămas
Tu lasă-ți mamă, ruga-n brațe să m-adoarmă,
Căci vine clipa cea din urmă pe limbile de ceas
Când iarăși pragul casei se ofilește-n ramă.

O umbră pe un lac de lemn cuprins de nebunie,
Pianul său și-l acorda și eu veghez nașterea ta
Și ai să-mi fii o tiranie cu cea mai dulce melodie,
Ce-mi va iubi haita de lupi și nu o va-ntrista.