O picătură cade pe un vârf de iarbă,
Melcul grăbit o-ntâmpină,
Prelinsă, îi îngăduie să treacă,
Și-ajunsă jos...
Udă pamântul gras;

Și dacă, reușind, pătrunde-n sol,
O face doar pentru a renaște
În norul plin ce tocmai apăru
Din care se va scurge iar.

Cine îngăduie să observe
Cum veșnic fiecare nor devine altul?
Cum soarele răsare și se-arată
De fiecare dată în altă rază se revarsă.

Eu sunt stropul de Viață veșnic;
Tot reapar la infinit,
Simt bucuria care-mi umple oasele
Cu fiecare nou tablou al Vieții...