Pavat cu vene prin care alunecam în lumea ta
Ca șarpele prin iarbă, rapid și fără să clipească
Dispăream în sângele tău, în acel loc mirific
Unde îngerii cântau la harpe și apa nu era apă
Era într-un fel cristalizată-n boabe de iubire
Un fel de apa vieții, cu cât mă-nfruptam
Întineream ca-n visul în care ne-am făcut cu mâna
Dacă atingeam o floare începea să-mi vorbească
Dacă atingeam o pasăre îmi cânta
Totul era sortit să-mi țină de urât și de cald
Durerea nu exista, chiar dacă mă loveam nu simțeam
Mă ridicam și râdeam, în lumea ta indisolubilă era pace
Și-un câmp verde luminat de cuvinte copii
Ai fost cândva cel mai frumos oraș
Cu bărci de lemn acostate în rada pieptului
Gata oricând să mă ducă în adâncul tău
Aveai tot felul ființe miraculoase și paji
Plătiți-n aur să mă ducă pe brațe
Pe unde călcam răsăreau flori de nu ma uita
Și cerul nu era albastru, nuuu, cerul era ochiul tău
Prin care Calea Lactee părea o fetiță de mâna mamei
Capcane numai cu miere menite să mă prindă-n clești de mătase
Ai fost cândva cel mai frumos oraș
De cum mă trezeam alergam la poarta ta și ușile se deschideau instant, nu aveam nevoie
De replici celebre și nici de chei, poarta ta era inima ta
Stăteam aici cu orele ca un copil fugit de-acasă
În poiana plină de cireși, este inutil să spun că era mereu vară
Vântul adia ușor și adormeam pe mâna ta
Ai fost cel mai frumos oraș