tăcerea își scoate ochii orbecăind prin întuneric
buzele nu mai cer preaplinul lacrimilor
ochii nu mai caută lumina ce le alină singurătatea
și nici lumea nu se simte prea bine ruginind uitarea

cuiele, unde-s cuiele? le-au dus la fier vechi?
și lemnul? lemnul unde e? ce-au făcut?
scrum... viața asta e doar piatră și cenușă
și peste toate se așterne uitarea generoasă

în viața mea n-am primit pe nimeni
și nimeni nu mi-a urat de bine
de ce aș plânge tocmai acum
când cerul m-a umplut de noapte adâncă