minunate grădini, nemaivăzute grădini, apăsător de frumoase,
șiruri de wisteria luminând fosforescent peste toată această melancolie,
sub cruci, ca niște baloane cu heliu ridicând suflete
care atât de mult s-au visat
bolți cu flori curgătoare,
bolți cu flori atât de înfrigurate,
copleșitoare begonii și straturi întregi de aure explodând în rânduri subțiri,
la nesfârșit, mâna-maicii-domnului cățărându-se filiform peste această întindere,
cu unghii crescute sub formă de pâlnii, de rouă, aici nimeni nu plânge, taci,
câtă liniște, câtă apăsătoare liniște, câtă pătrunzătoare liniște,
pâlpâind în vântul subțire al lui florar,
nesfârșită, intensă, tulburătoare,
așteptându-te
în timp ce încă ești,
încă nu