Uneori, mă priveam cu teamă:
ce risc îmi voi asuma
din mozaicul senzorial
pentru arhitectura sentimentelor
etajate în vacanța rațiunii!?
Macabre superstiții senzuale
îmi chinuiau deciziile,
închideam ochii și întindeam mâna
spre pomul cu promisiuni suculente
ascunse printre frunze și țepi.
Mă săturam, deschideam ochii
și fugeam de mine să nu mă găsesc
în vreo consecință.
Acum, parcă mi-e teamă să-mi amintesc
de valurile care-mi tulburau inocența
din adâncul vârtejurilor curioase,
invidiat de pericole neștiute.
Iata-mă pe malul unei vârste,
sub umbra timpului,
cu privirea uitată de nopțile fără teamă,
fără superstiții, fără regrete,
încumințit de existența ta.