Parcă mă văd, curând, pe-a mea străduță,
bătrân, bolnav, ursuz și părăsit,
înfășurat, cu tălpile-n granit,
ca Laocoon, de muzica lui Guță.

De-un șir de corbi tocat, la infinit,
cu ciocuri negre-n vârf de tărtăcuță,
și, rar de tot, de câte-o bunicuță,
luat și re luat, la terfelit.

Și cum eram… cântam pe bulevarde,
zburam printre perdele ce-ntrevăd
și-n clipa asta stele, miliarde,

rememorând al dragostei prăpăd.
În ochii tăi, de-acum, ceva mă arde
și-aproape orb deja, parcă mă văd.