Și-n seara asta cu fulgere,
pe tava de argint, cireșele
îți așteptau dorința.
Prin rama ușii a trecut
năluca singuratății mele,
parcă speriată de trăznetul întârziat.
Am scăpărat bricheta, fulger controlat
în paratrăznetul țigării,
să alung niște gânduri de ploaie.
Vechea icoană a Fecioarei cu pruncul
nu-mi înțelege starea, mai ales că
sunt ani de când mi te-a dăruit.
Fulgere, cireșe, icoana
și-mi dau seama că nu sunt singur
când afară plouă lipsa ta.