Am fotografiat odată un băiat cu chitara,
Era vesel și credea că salvează lumea
Cu corzile alea ruginite și mâinile subțiri
Am mers mai departe și am văzut trei generații de femei care se uitau în zare,
Le-am fotografiat și m-am gândit că, oricum, așa unite nu vor mai fi niciodată
E bine să imortalizez momentele astea unice,
Să le pun ca într-un ierbar până se usucă, devin plate,
Ca să nu treacă, să persiste,
Să ne amintească de mama și de tata
Sau de atunci când cerșeam iubire
Ne vor umezi peste ani ochii
Orice este banal devine minunat daca ne îndepărtăm, cu timpul
Așa cum conștiința este mereu secundară păcatului.
Păcat că ne credem buni și frumoși atât de târziu,
Dar măcar ne rămân aceste fotografii.