Știu cum lăcrimezi când treci
ca el, pe lângă plopii fără soț,
cu inima ca o floare albastră
la steaua care a răsărit.
Afară-i toamnă, sunt ani la mijloc,
mi-ești înger și demon,
chiar dacă trecut-au anii,
și dacă s-a dus amorul
din valurile vremii,
te duci iubind în taină.
Lasă-ți lumea din valurile vremii,
cu mine zilele-ți adaogi
tu, înger de pază,
dar nu mă înțelegi
cum stelele-n cer.
Se bate miezul nopții,
de ce nu-mi vii,
sunt rugăciunea unui dac,
un freamăt de codru,
o, mamă!
De-or trece anii
mai am un singur dor,
când peste vârfuri luceafărul,
de melancolie, cu pajul Cupidon,
să-mi recite odă la despărțire.