Ca atunci cînd privești prin picătura de ploaie
totul se putea schimba la o a doua vedere.
trebuia să-l descopăr
cu un briceag și o bucată de banzic
aproape cald, înlăturînd coaja neagră mirosind a grajd
și trei viermi orbecăind pe sfîrcuri ca făina pe carii,
apoi cînepa fină ce învelea carnea stejarului precum o nucă
dezrobind relief cu relief și iar relief…

dar, sînul acesta nu-l poate mîngîia nimeni
terminîndu-se într-un final neconvingător - frugal
totul e mai prozaic în afara atelierului, acolo unde
lumea aleargă orbecăind spre locul de muncă
în oraș au descălecat Napoleon / Maxim / Amancio și Ogata
la muzeul Albastru să ne facă statui.

acum nu mă ajută nici mașina de citit gînduri la răsăritul soarelui
nici tabletele de ciocolată neagră lîngă cea mai nouă cafea
închid sertarul plin de cilimuri, de rașpe,
și-mi pregătesc cheile spre poarta unui mare oraș