Am ajuns de-atatea basme recitate de fantasme
Să visez că sunt în viață cu o coală stinsă-n față
Și un dor ce îi aprinde Dumnezeu mai știe, unde ,
Lumânări cu aripi calde, toate nopțile-astea albe.
Cine-a fost măcar odată rătăcit ca niciodată
Sorbind gânduri de iubire dintr-o singur-amintire
Prin deșerul de nisip căutând cu orice chip,
Ruga să-i ajunga zâna, numai să ii bea din mână.
De aștepți să-ți spună încă orice pasare și stâncă
Și-orice floare ce coboară ce o ști pe din afară
Că există-n noi un munte învățat să te asculte
Ai vorbii de unul singur lângă fiecare mugur.
Îmi adun noaptea la tine toate visele-n ruine
Să le sărutăm pe frunte și pe buzele-adormite
Și-aprindem și eu și lupii când de ziua te apropii
Lumânâri din lacrimi calde, toate nopțile-astea albe.