Vino Dunare la mine sus pe munte-adapă-mi lupii,
C-a secat în noi lumina și încearcă să o-ndupleci,
S-o ajuti, de-ar vrea să urce pân-aici în taina lămpii
Căci e plină de-ntuneric vara mea cu maluri reci.

Loreley e ca altarul de măslin închis în umbră
Nu mai știu dacă lumina ei, se înalță sau coboară
Doar îi deslușesc cântarea picăturilor de ambră
Și mă-ndrăgostesc de vară din legenda ei amară.

O sa țes un rând de plopi fără soț pentru-amândoi,
Să aștept seara pe ramuri o lumină la fereastră,
De ai să treci aici pe munte Poezie-n sânii goi
Să ne scoatem iar din minți, toată fericirea noastră.

Și-o să-nfig aici baltagul să despart cerul de rai ,
E de-ajuns un singur înger peste tot ce nu se vede,
Simt ce simte Dumnezeu când dai versurilor grai
Ce ți le sărut pe gură cu un fir de iarbă verde.