Ora trei
Umbrele au trecut, din nou, peste tăblia patului,
Peste pereții stacojii și luciditate.
Iedera ta înc-a rămas proptită-n geam,
Ca un papițoi nevolnic dus de rude la parastas.
Am fost în noaptea asta, precum am fost și-n alte nopți,
Când luna se zbătea-n zare ca un țânc epileptic.
Nu-i nimic...cântă-n continuare... unu și doi și trei și patru:
„Acolo demult, cândva, ședea iubirea,
Și tineri mulți la ea cătau fericirea.
Dar, ea, trufașă, precum îi este firea,
La moarte-i îndemna când le-ntâlnea privirea.”
În camera cea mică, unde visele au venit să moară,
Ca într-o pădure veștejită parcă dintr-o altă țară.
Tic, tac, tic, tac, tic...orele se scurg, minutele se preling, secundele dispar.
Baletul orelor a devenit o horă tristă, jucată de meseni prea beți.
Tacite. A venit! Oare să mă duc să-i deschid? Să-i aștern inima degrabă?
Este ea ori altceva? Poate o solie la picioare să-mi cadă?
Cogite ergo sum..unu și doi și trei și patru:
„În spelunca-ntunecată,
Am cunoscut cândva o fată,
Cu păr ca noaptea prins în coadă,
Și la trup încinsă ca o mladă.
Părea o nălucă, doamna mea,
Ațâța și colbul de pe dușumea.”

Ora patru
Cine mai poate să doarmă,
Când îngerii bat la geam ca aurolacii-n parbriz?
Când Ave Maria e doar o eructație după bere?
Opaițul pâlpâie, inima tresare,
Spectrele revin, cin’ să fie acolo oare?
În noaptea asta,
În tot aceeași noapte când jurăminte s-au desfăcut sub lună,
Când morții printre vii dănțuiesc,
Iar luntre ce purta rațiunea-n somn se scufundă,
Lasă-mă să mă strecor în umbră....
Pe Thanatos să-l salut ca pe-un vechi coleg de grupă.
Eros e putred, cu escare bășicoase pe-un pat de azil.
Iată lumina, iată clondirul, iată veninul.
Gâl, gâl, amore. Mă duc să fac curățenie dincolo.