neliniștea coboară pe tâmplele cărunte
cu pași triști
în priviri e un gol care crește
în față nu-i nici o lumină limpede
doar un păienjeniș de umbre și ceață
într-o toamnă cu brume și burnițe
să stai locului ca o pasăre-n cuib
cu ciocul sub pene
și să aștepti îngândurat iarna.

se ridică acoperișuri de fum
o mișcare greoaie și lungă
suntem oameni și ne cheamă vorbele
fără să gândim singurătatea
decât ca o moarte lentă
venită de pe drumuri neștiute
cu glasul înghețat