Inima-i singură până în vârful degetelor
În tăcerea ei se-nclină cerul
Răbdând fiecare bătaie în ușile lui
Când tăcerea strigă: opreste-mă!

Nu se mai pot scoate cuvinte pe gură
Doar prin ochi se vorbește
Și noi trebuie să știm citi
Fiecare picătură de cuvânt

Revino-ți! Strigi. Revino-ți!
Dar cerul se deschide treptat
Ochii îți varsă ultimile cuvinte
Și taci. Și inima tace
Și în tăcerea ei te cheamă

Noi strigam: te vrem!
Dar și cerul te vrea
Cine oare va avea trecere în fața
CUVANTULUI rostit