Admiram uneori geometria razelor lunii
filtrate prin crengile pline de flori
când brizele primăverii le aruncau jocuri de umbre
peste firele cuminți ale ierbii.
Atunci, în trecut, eu le comparam
cu umbrele dorului meu ce-mi mângâiau înflăcăratele amintiri
izvorâte din urcările și coborârile inimii oarbe.
Atunci entuziasmele aprinse de chipuri atrăgătoare
au îmbrăcat deseori pe nedrept aceste umbre vii efemere
cu frumuseți imaginative de negrăit...
Tristețea tristeților mele a fost și ea un alt joc amăgitor de umbre
ce pâlpâiau atrăgătoare ca o candelă plină de vrăji
sub firmamentul apusului cu tremurări evanescente la orizont.
Acum, zâmbind dezmeticit,
m-am ridiat să savurez cu sufletul liber și cu ochii limpezi
ultimile străluciri ale norișorilor din amurg
care par mănăstiri reflectând mii de lumânări interioare
ce se sting pe rând, pe rând, precum patimile umane finale.
Acum aștept liniștit răsăritul cel măreț
cu raze orbitoare de evantai ceresc tăind în felii firmamentul,
fiecare rază fiind ca o clapă cu scânteieri de orgă cosmică.
Aici este un nou început...
De aceea, cu clipirile mele înlăcrimate,
voi încerca să apăs pe toate razele sonore deodată,
sperând să aud imnul măreț al universului
cântat înălțător și pentru mine.
spre a-mi converti în taină trupul într-un spirit etern spălat de lumini,
pe care să mi-l dispersez cu fericită dăruire
în întregul infinit...

Glen Ellyn, 19 oct. 2018