Rotund, lumina s-a cernut în trunchiuri...
Un praf de stele s-a legat în coaste,
Am să le leg cu ațe de păianjeni singuri,
Ce vin cu vești din ce în ce mai proaste...

Aer lichid împrăștiat în fire de rouă
adormită la rădăcina corabiei noastre
îl împletesc sirenele cu algă nouă
și îmi strecor prin gene adâncurile-albastre...

Sus stele, jos stele; doar lângă ochii noștri
o vâslă ruptă ce se-afundă-n unde
tremurătoare sub un strat de ceară, noi aștri
scufundați ce ne anunță că oriunde

Am aștepta sfârșitul unei zile, e târziu
Că ieri a început din nou să crească
din adormiri de frunți rotunde-un lan verziu
din care-au măcinat scrâșnind din iască...

Atâtea generații așteptate la nunta de final,
din zi în zi cernând și redospind sub pulbere de sori
o pâine imposibilă pe lut și-un vin roșu-cardinal,
În lanuri de plete blonde ce-au răsărit în zori...